1 October 2012

Obiective turistice in Torino, Italia 2012

Torino este un important oras industrial in nord-vestul Italiei. Este situat pe malul stang al raului Pad. Centrul oraşului e mic şi compact, numai bun de luat la pas.

Obiective turistice

Unul dintre simbolurile de referință ale orașului este Mole Antonelliana care găzduieşte Muzeul Naţional al Cinematografiei, de unde puteţi afla câte ceva despre industria filmului din Italia. Se poate urca până în vârf, clădirea are 167 metri înălţime, dar se poate urca cu un lift din sticlă până la 85 de metri. Veţi avea parte de una dintre cele mai spectaculoase privelişti asupra oraşului.
Panoramic Lift: 6€
Luni: inchis
Marti – Vineri si Duminica: 10:00 – 20:00
Sambata: 10:00 – 23:00
National Museum of Cinema: 9€
National Museum of Cinema + Panoramic Lift: 12 €

Basilica Superga. Lăcaşul sfânt este situat pe dealul Turinese, care măsoară aproape 670 de metri înălţime, iar de acolo de sus veţi putea vedea chiar vârfurile acoperite de zăpadă ale Alpilor.

Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul gazduieste Giulgiul din Torino, o panza veche cu o urmă imprimata de corpul unui om, despre care se crede ca este panza care l-a acoperit pe Iisus in mormantul sau.



Casa de Savoia
Palatul Madama
Piazza Castello
Galleria Subalpina

Pentru a vedea Superga şi zona rezidenţială de pe coline e nevoie de transportul în comun. Un “biglietto ordinario urbano+suburbano” costă 1.7€ şi e valabil 90 de minute. Se cumpără de la tabacherii şi chioşcuri de ziare, se compostează în autobuz/tramvai la capătul unde scrie “prima convalida” şi în caz că expiră cele 90 de minute (timp în care schimbi câte maşini vrei) în timp ce eşti în autobuz, se compostează şi la celălalt capăt. Foarte util pentru turişti este “biglietto giornaliero” de 5€, valabil toată ziua, care se compostează în prima maşină. Iar pentru doua zile este 7.5€. Mai multe informatii aici sau in engleza 

O alta optiune este The Sassi – Superga Rack Tramway – un tramvai vechi, singurul de acest gen din Italia. Costa 4€ un drum sau 6€ dus-intors de luni pana vineri. Iar sambata si duminica 6€, respectiv 9€.

Oraşul Torino este împărţit în 10 circumscripţii, compuse din mai multe cartiere istorice:

  1. Centru – Crocetta
  2. Santa Rita – Mirafiori Nord
  3. San Paolo – Cenisia – Pozzo Strada – Cit Turin – Borgata Lesna
  4. San Donato – Campidoglio – Parella
  5. Borgo Vittoria – Madonna di Campagna – Lucento – Vallette
  6. Barriera di Milano – Regio Parco – Barca – Bertolla – Falchera – Rebaudengo – Villaretto
  7. Aurora – Vanchiglia – Madonna del Pilone
  8. San Salvario – Cavoretto – Borgo Po
  9. Nizza Millefonti – Lingotto – Filadelfia
  10. Mirafiori Sud
În Torino mâncarea este bună, mesele tradiţionale includ bagna càoda, nişte legume servite cu anşoa şi usturoi. Asta înainte de paste, cele mai comandate paste sunt agnolotti şi cappelletti.

No comments:

Post a Comment